Plan de invatamant

In jos

Plan de invatamant

Mesaj  Issabela la data de Mar Feb 01, 2011 3:44 pm

I. Cerinţele pentru obţinerea diplomei de licenta
Obţinerea celor 190 credite la disciplinele obligatorii şi opţionale din planul de învăţământ şi la examenul de finalizare a studiilor (examenul de licenţă). Înscrierea la examenul de licenţă este condiţionată de: a) prezentarea unui certificat de competenţă lingvistică pentru comunicarea de specialitate într-o limbă de largă circulaţie internaţională, eliberat fie de Catedra de Limbi şi Literaturi Străine din Universitatea Petrol – Gaze din Ploieşti, fie de o altă instituţie specializată, recunoscută de Universitatea Petrol – Gaze din Ploieşti; b) promovarea disciplinei Educaţie fizică.

II. Structura anului universitar (în săptămâni)

1) Sesiunea de restanţe şi reexaminări la anii I şi II se organizează în luna septembrie, iar la anul III – după sesiunea de examene din vară;
2) Practica anului II se organizează după sesiunea de examene din vară, iar practica anului III (pentru elaborarea lucrării de licenţă) se organizează după cele 10 săptămâni de activităţi didactice din semestrul II.

Promovarea anului III (terminal)
3.1. Promovează anul III de studii studentul care a obţinut cele 180 de credite la disciplinele obligatorii şi opţionale din planul de învăţământ prevăzute în anii I, II şi III de studii.
3.2. Studentul care nu a promovat anul terminal va fi exmatriculat sau, la cerere, are dreptul să repete anul III în regim cu taxă, recunoscându-i-se disciplinele promovate şi creditele acumulate anterior; în foaia sa matricolă se va specifica “repetent”;
3.3. Studentul care a acumulat cele 190 de credite prin promovarea celor trei ani de studii şi a examenului de licenţă primeşte diplomă de licenţă. Studentul care a promovat anul III de studii (a obţinut cele 180 de credite la disciplinele obligatorii şi opţionale din planul de învăţământ), dar nu a susţinut sau nu a promovat examenul de licenţă primeşte adeverinţă de absolvire a specializării (fără examen de licenţă).

Examenul de finalizare a studiilor (examenul de licenţă)
1. Perioada de întocmire a lucrărilor de licenţă corespunde semestrelor 4 – 6. In semestrul 4 sunt definite şi aprobate temele lucrărilor de licenţă, fiecare student primind tema lucrării pe care trebuie să o elaboreze, împreună cu fişa de elaborare a lucrării, în care sunt precizate principalele capitole şi elementele de material grafic pe care trebuie să le conţină obligatoriu lucrarea. Semestrele 4 şi 5 sunt destinate documentării studenţilor pentru realizarea lucrării, efectuării analizei materialului bibliografic, realizării determinărilor experimentale, conceperii soluţiilor, alegerii şi/sau proiectării produselor informatice utilizate la elaborarea lucrării şi redactării lucrării în forma primară. În semestrul 6 fiecare student efectuează o perioadă de practică pentru elaborarea lucrării de licenţă cu durata de 3 săptămâni, în unităţile economice, în institutele de cercetare ştiinţifică şi/sau în instituţii de învăţământ.
2. Perioada de definitivare a lucrării şi de pregătire pentru susţinerea examenului de licenţă este de 6 săptămâni, în semestrul 6, în cursul efectuării şi după efectuarea perioadei de practică pentru lucrarea de licenţă.
3. Examenul de licenţă are două componente de bază, cu notare distinctă şi cu alocare de credite, după cum urmează:
a) evaluarea cunoştinţelor fundamentale şi de specialitate ale absolvenţilor: 5 credite;
b) susţinerea lucrării de licenţă: 5 credite.

Issabela

Mesaje : 16
Puncte : 22
Data de inscriere : 01/02/2011
Varsta : 28

Vezi profilul utilizatorului

Sus In jos

Sus


 
Permisiunile acestui forum:
Nu puteti raspunde la subiectele acestui forum